Sunt mari şanse să fi auzit şi tu expresia "nu cred în coincidenţe".
In afara cazului în care e folosită ca replică de agăţat, validitatea frazei e nulă.
Coincidenţele nu depind de "credinţa" ta în ele, ci sunt o consecinţă a legii numerelor mari (vezi şi: legea numerelor foarte mari :)); cu cât creşte numărul de experimente, cu atât creşte şansa ca un eveniment improbabil să aibă loc.
Ar fi ciudat ca rezultate extrem de rare să NU iasă, după suficiente încercări.
Exemple: vindecări "miraculoase" (remisii spontane la cancere), supravieţuiri din accidente groaznice, integralismul în sesiuni, etc.
Instinctul persoanei în cauză e să creadă că Universul, Dumnezeu, etc, complotează pentru fericirea sa, dar e nevoie doar să numeri cazurile în care rezultatul fericit n-a avut loc ca să-ţi dai seama că concluzia e una antropocentrică şi nejustificată.
O superstiţie legată de raţionamentele de mai sus e credinţa în obiecte aducătoare de noroc sau în acţiuni care aduc ghinionul. Ce au în comun potcoavele de cai, frica de a te întoarce din drum, frica de pisicile negre şi rugăciunile? Toate sunt forme de gândire magică - o interpretare eronată şi nerealistă a lumii înconjurătoare.
S-ar putea argumenta că gândirea magică consolează omul, atunci când rugăciunile îi dau speranţă, însă religia iudeo-creştină e un exemplu prost pentru un astfel de scenariu, fiindcă dogma creştină îi învaţă pe oameni că necazurile sunt consecinţe ale păcatului.
Degeaba eşti consolat când te rogi dacă în restul timpului eşti preocupat cu ridicarea la aşteptările zeului justiţiar.
Adaugă pe lângă teama asta şi aruncatul sării peste umăr, frica de oglinzi sparte, pisici negre, scări, etc, şi ai un individ simplu, docil şi uşor de manipulat.
In afara cazului în care e folosită ca replică de agăţat, validitatea frazei e nulă.
Coincidenţele nu depind de "credinţa" ta în ele, ci sunt o consecinţă a legii numerelor mari (vezi şi: legea numerelor foarte mari :)); cu cât creşte numărul de experimente, cu atât creşte şansa ca un eveniment improbabil să aibă loc.
Ar fi ciudat ca rezultate extrem de rare să NU iasă, după suficiente încercări.
Exemple: vindecări "miraculoase" (remisii spontane la cancere), supravieţuiri din accidente groaznice, integralismul în sesiuni, etc.
Instinctul persoanei în cauză e să creadă că Universul, Dumnezeu, etc, complotează pentru fericirea sa, dar e nevoie doar să numeri cazurile în care rezultatul fericit n-a avut loc ca să-ţi dai seama că concluzia e una antropocentrică şi nejustificată.
O superstiţie legată de raţionamentele de mai sus e credinţa în obiecte aducătoare de noroc sau în acţiuni care aduc ghinionul. Ce au în comun potcoavele de cai, frica de a te întoarce din drum, frica de pisicile negre şi rugăciunile? Toate sunt forme de gândire magică - o interpretare eronată şi nerealistă a lumii înconjurătoare.
S-ar putea argumenta că gândirea magică consolează omul, atunci când rugăciunile îi dau speranţă, însă religia iudeo-creştină e un exemplu prost pentru un astfel de scenariu, fiindcă dogma creştină îi învaţă pe oameni că necazurile sunt consecinţe ale păcatului.
Degeaba eşti consolat când te rogi dacă în restul timpului eşti preocupat cu ridicarea la aşteptările zeului justiţiar.
Adaugă pe lângă teama asta şi aruncatul sării peste umăr, frica de oglinzi sparte, pisici negre, scări, etc, şi ai un individ simplu, docil şi uşor de manipulat.
