Categorii| Post aleator| Comunitate Abonament:
web counter Chat Extinde margini
>
<

luni, 31 martie 2008

Realitatea, numerele mari şi creaţioniştii

Creaţionistul spune: "şansa ca viaţa să fi apărut în mod spontan este foarte mică, deci ea TREBUIE să fi fost produsă de o forţă inteligentă".

Să trecem peste faptul că ei folosesc o definiţie vagă a vieţii şi să aplicăm principiul Briciului lui Occam pe acest "argument".
Ce-i mai probabil?

a) Ca în miliarde de ani, în sute de miliarde de galaxii cu sute de miliarde de stele să se fi sintetizat structuri moleculare ce se copiază pe sine, similare viruşilor sau ARN-ului:





SAU

b) A apărut din prima o fiinţă absolută din toate punctele de vedere, infinit mai complexă decât omul (ce să mai vorbim de respectivele molecule...) care n-a lăsat nici o dovadă că ar exista, doar dovezi care îi nulifică justificarea existenţei şi care are nevoie de postul şi de rugăciunile furnicilor :



Creaţioniştii chiar nu realizează ridicolul: dacă respectiva moleculă li se pare revoltător de improbabilă, atunci cu atât de mult ar trebui să fie şocaţi faţă de postularea fiinţei absolute!

O altă dificultate creaţionistă în înţelegerea numerelor mari e improbabilitatea istoriilor:
- Zic ei: "şansa ca evenimente cheie din istorie să fi avut loc astfel încât lumea să fie aşa cum este ea astăzi e practic zero".
- Corect, dar uită să menţioneze că ORICE stare ar fi avut prezentul, şansa ca să fie respectiva stare era tot foarte mică, dar niciodată 0, ba devine chiar 1 după ce evenimentul a avut loc (post-hoc).
- Chiar dacă pe Pământ nu ar fi evoluat viaţă şi erau aici doar roci şi cratere, cifra aia rămânea neschimbată.
- Eroarea lor provine din falsa presupunere că universul ar fi predestinat evoluţia vieţii pe Pământ, când de fapt nu există niciun indiciu în această privinţă.

Arhivă blog