I. Unde e simtul dreptatii?
Dada a lăsat un comentariu pe Viol Mental I - Avertisment pentru părinţi:
Tot aici intră şi raţionamentele gen "dumnezo le dă la toţi ce merită", sau Raţionalizarea atrocităţilor.
II. Unde e simtul masurii?
Legea a 3-a a lui Newton spune că atunci când un obiect acţionează asupra unui alt obiect cu o forţă, şi acest obiect va acţiona asupra primului obiect cu aceeaşi forţă, dar în sens opus.
Legea Judecăţii Divine spune că răul finit va fi pedepsit cu rău infinit, iar binele finit va fi pedepsit cu bine infinit.
Ca să fie totul pe cât de neclar posibil, fiecare cult creştin defineşte binele şi răul în mod diferit.
La pocăiţi trebuie să fii "născut din nou". La ortodocşi trebuie să le practici dogmele. La unii contează doar credinţa, la alţii contează şi faptele. La unii te mântuieşti prin propriile eforturi, la alţii trebuie să te predai Duhului Sfânt.
Indiferent de interpretarea balanţei divine, un lucru e clar: pedeapsa şi răsplata sunt disproporţionat de mari. Dumnezeul inventat de creştini nu are simţul măsurii!
III. Unde e justiţia?
În viziunea creştină oamenii nu sunt responsabili doar pentru propriile lor fapte.
De fapt, responsabilitatea asta se transmite arbitrar, fără ca "victimele" să aibă ceva de spus.
Toţi ne naştem blestemaţi şi avem ceva de împărţit cu stăpânul de sclavi, deşi nu e clar de ce, fiindcă povestea cu Adam şi Eva e pur metaforică. Atunci de ce n-ar fi şi păcatul ceva metaforic? Dar mântuirea? Dar tot creştinismul?
Chiar dacă povestea cu Adam şi Eva era adevărată, tot nu ar fi schimbat nimic.
E copilul unui criminal mai vinovat decât copilul victimei? Ar merita el să fie pedepsit din cauza acţiunilor donatorului de spermă folosită în crearea sa?
(Ne)gândirea magică duce doar la absurdităţi demne de Evul Mediu.
Recomand studierea planşei:
Ontopic:
Dada a lăsat un comentariu pe Viol Mental I - Avertisment pentru părinţi:
am purtat o discutie cu nasa fetei care imi reprosa ca nu duc fata la impartasit. I-am explicat ca nu cred, ca nu vreau si ca nu vad rostul, iar ea mi-a spus ca trebuie sa i se spele pacatele copilului. Asta m-a facut sa izbucnesc isteric in ras....ce pacate sa aiba un bebelus de numai 4 luni?!!!!godless1859 a lăsat un comentariu pe Viol Mental IV - Pocăiţii, eficienţi:
sa nu uitam ca si-a izgonit "creatia" din rai, datorita faptului ca a mancat ceva dintr-un copac, desi creatia lui nu a avut habar de diferenta dintre bine si rau decat abia dupa ce a macat din copac.Întreaga aberaţie a păcatului strămoşesc şi a păcatelor care se transmit mai departe e dizgraţioasă dpdv. moral.
E ca si cand as avea un copil de 1 luna, si i-as zice: ba, nu mai fa in pampers, du te la buda daca vrei, iar copilul ar face exact ceea ce stie el mai bine atunci cand are o luna, adica se kce pe el. Si eu, din cauza acestui fapt si a standardelor mele de neprihanire il arunc in strada.
Jesus Christ!
Tot aici intră şi raţionamentele gen "dumnezo le dă la toţi ce merită", sau Raţionalizarea atrocităţilor.
II. Unde e simtul masurii?
Legea a 3-a a lui Newton spune că atunci când un obiect acţionează asupra unui alt obiect cu o forţă, şi acest obiect va acţiona asupra primului obiect cu aceeaşi forţă, dar în sens opus.
Legea Judecăţii Divine spune că răul finit va fi pedepsit cu rău infinit, iar binele finit va fi pedepsit cu bine infinit.
Ca să fie totul pe cât de neclar posibil, fiecare cult creştin defineşte binele şi răul în mod diferit.
La pocăiţi trebuie să fii "născut din nou". La ortodocşi trebuie să le practici dogmele. La unii contează doar credinţa, la alţii contează şi faptele. La unii te mântuieşti prin propriile eforturi, la alţii trebuie să te predai Duhului Sfânt.
Indiferent de interpretarea balanţei divine, un lucru e clar: pedeapsa şi răsplata sunt disproporţionat de mari. Dumnezeul inventat de creştini nu are simţul măsurii!
III. Unde e justiţia?
În viziunea creştină oamenii nu sunt responsabili doar pentru propriile lor fapte.
De fapt, responsabilitatea asta se transmite arbitrar, fără ca "victimele" să aibă ceva de spus.
Toţi ne naştem blestemaţi şi avem ceva de împărţit cu stăpânul de sclavi, deşi nu e clar de ce, fiindcă povestea cu Adam şi Eva e pur metaforică. Atunci de ce n-ar fi şi păcatul ceva metaforic? Dar mântuirea? Dar tot creştinismul?
Chiar dacă povestea cu Adam şi Eva era adevărată, tot nu ar fi schimbat nimic.
E copilul unui criminal mai vinovat decât copilul victimei? Ar merita el să fie pedepsit din cauza acţiunilor donatorului de spermă folosită în crearea sa?
(Ne)gândirea magică duce doar la absurdităţi demne de Evul Mediu.
Recomand studierea planşei:
Ontopic:
