Din cartea lui Richard Dawkins: The Blind Watchmaker
Cumpără cartea: http://www.humanitas.ro/humanitas/ceasornicarul-orb
Din motive pe care nu le înţeleg pe deplin, Darwinismul pare a avea mai mare nevoie de susţinere decât adevăruri similar-stabilite din alte ramuri ale ştiinţei. Mulţi dintre noi nu înţeleg teoria cuantică sau teoria relativităţii speciale şi generale a lui Einstein, dar asta nu ne împinge să ne opunem acelor teorii. Darwinismul, spre deosebire de "Einsteinism", e considerat o pradă legitimă de către criticii săi, indiferent de gradul lor de ignoranţă.
Presupun că una din dificultăţile Darwinismului este, cum a remarcat Jacques Monod, toată lumea crede că-l înţelege. Este, într-adevăr, o teorie remarcabil de simplă, cel puţin aşa am crede comparativ cu întreaga fizică sau matematică. În esenţă, poate fi rezumat la ideea că acolo unde există variaţie ereditară, reproducerea ne-aleatoare are consecinţe profunde dacă se dă suficient timp ca acestea să cumuleze.
Avem însă motive serioase să realizăm că această simplitate e înşelătoare.
Să nu uităm că, pe cât de simplă pare teoria, nimeni nu s-a gândit la ea până la Darwin şi la Wallace în mijlocul secolului 19, la aproape 200 de ani după "Principia" lui Newton şi la peste 2000 de ani după ce Erastotene a măsurat Pământul. Cum a putut o idee aşa de simplă să rămână nedescoperită de gânditori de calibrul lui Newton, Galileo, Descartes, Leibnitz, Hume şi Aristotel? De ce a trebuit să aştepte după doi naturalişti Victorieni? Cum de le-a scăpat filozofilor şi matematicienilor? Şi cum de o idee atât de puternică continuă să fie, în mare parte, neabsorbită de conştiinţa populară?
Este aproape ca şi cum creierul omenesc ar fi fost proiectat să nu priceapă Darwinismul şi să îl găsească greu de crezut. Să luăm, de exemplu, problema "şansei", adesea dramatizată ca "şansă oarbă". Majoritatea oamenilor care atacă Darwinismul atacă rapid ideea greşită cum că nu se bazează pe altceva decât pe şanse aleatoare. Cum complexitatea vieţii reprezintă tocmai antiteza şansei, dacă îţi închipui că Darwinismul înseamnă şansă, îţi va fi foarte uşor să respingi Darwinismul!
Un alt mod în care părem predispuşi să nu acceptăm Darwinismul este acela că creierele noastre sunt construite să proceseze evenimente ce au durate de timp radical diferite de cele care caracterizează schimbarea evolutivă. Suntem echipaţi să apreciem procese care se termină în secunde, minute, ani sau cel mult decenii. Darwinismul e o teorie despre procese cumulative atât de lente încât durează între mii şi milioane de ani să se termine.
Un al treilea mod în care creierel noastre par predispuse să reziste Darwinismului provine din succesele noastre ca proiectanţi creativi. Lumea noastră este dominată de succese inginereşti şi de opere de artă. Suntem obişnuiţi cu ideea că eleganţa complexă este un indicator al designului premeditat. Acesta este probabil cel mai puternic motiv pentru credinţa într-o zeitate supranaturală, credinţă împărtăşită de majoritatea oamenilor care au trăit vreodată.
Contrar intuiţiei, Darwin şi Wallace au reuşit să îşi imagineze un alt mod, un mod care odată ce l-ai înţeles devine un mod mult mai plauzibil pentru apariţia 'designului' complex din simplicitatea primordială.
Câteva menţiuni:
Cumpără cartea: http://www.humanitas.ro/humanitas/ceasornicarul-orb
Din motive pe care nu le înţeleg pe deplin, Darwinismul pare a avea mai mare nevoie de susţinere decât adevăruri similar-stabilite din alte ramuri ale ştiinţei. Mulţi dintre noi nu înţeleg teoria cuantică sau teoria relativităţii speciale şi generale a lui Einstein, dar asta nu ne împinge să ne opunem acelor teorii. Darwinismul, spre deosebire de "Einsteinism", e considerat o pradă legitimă de către criticii săi, indiferent de gradul lor de ignoranţă.
Presupun că una din dificultăţile Darwinismului este, cum a remarcat Jacques Monod, toată lumea crede că-l înţelege. Este, într-adevăr, o teorie remarcabil de simplă, cel puţin aşa am crede comparativ cu întreaga fizică sau matematică. În esenţă, poate fi rezumat la ideea că acolo unde există variaţie ereditară, reproducerea ne-aleatoare are consecinţe profunde dacă se dă suficient timp ca acestea să cumuleze.
Avem însă motive serioase să realizăm că această simplitate e înşelătoare.
Să nu uităm că, pe cât de simplă pare teoria, nimeni nu s-a gândit la ea până la Darwin şi la Wallace în mijlocul secolului 19, la aproape 200 de ani după "Principia" lui Newton şi la peste 2000 de ani după ce Erastotene a măsurat Pământul. Cum a putut o idee aşa de simplă să rămână nedescoperită de gânditori de calibrul lui Newton, Galileo, Descartes, Leibnitz, Hume şi Aristotel? De ce a trebuit să aştepte după doi naturalişti Victorieni? Cum de le-a scăpat filozofilor şi matematicienilor? Şi cum de o idee atât de puternică continuă să fie, în mare parte, neabsorbită de conştiinţa populară?
Este aproape ca şi cum creierul omenesc ar fi fost proiectat să nu priceapă Darwinismul şi să îl găsească greu de crezut. Să luăm, de exemplu, problema "şansei", adesea dramatizată ca "şansă oarbă". Majoritatea oamenilor care atacă Darwinismul atacă rapid ideea greşită cum că nu se bazează pe altceva decât pe şanse aleatoare. Cum complexitatea vieţii reprezintă tocmai antiteza şansei, dacă îţi închipui că Darwinismul înseamnă şansă, îţi va fi foarte uşor să respingi Darwinismul!
Un alt mod în care părem predispuşi să nu acceptăm Darwinismul este acela că creierele noastre sunt construite să proceseze evenimente ce au durate de timp radical diferite de cele care caracterizează schimbarea evolutivă. Suntem echipaţi să apreciem procese care se termină în secunde, minute, ani sau cel mult decenii. Darwinismul e o teorie despre procese cumulative atât de lente încât durează între mii şi milioane de ani să se termine.
Un al treilea mod în care creierel noastre par predispuse să reziste Darwinismului provine din succesele noastre ca proiectanţi creativi. Lumea noastră este dominată de succese inginereşti şi de opere de artă. Suntem obişnuiţi cu ideea că eleganţa complexă este un indicator al designului premeditat. Acesta este probabil cel mai puternic motiv pentru credinţa într-o zeitate supranaturală, credinţă împărtăşită de majoritatea oamenilor care au trăit vreodată.
Contrar intuiţiei, Darwin şi Wallace au reuşit să îşi imagineze un alt mod, un mod care odată ce l-ai înţeles devine un mod mult mai plauzibil pentru apariţia 'designului' complex din simplicitatea primordială.
Câteva menţiuni:
- Teoria Evoluţiei înseamnă mult mai mult decât istoria vieţii pe Pământ (unde într-adevăr e nevoie de milioane de ani pentru a se observa efecte pe care creierul nostru primitv să le poată aprecia subiectiv, nu doar raţional). Vezi: Evolutia - O ştiinţă în toată regula
- Când Dawkins vorbeşte de Darwinism se referă, desigur, la Sinteza Modernă a Teoriei Evoluţiei, nu la starea teoriei evoluţiei aşa cum era ea acum 200 de ani. Vezi: Nu sunt Darwinist
- Ironic, creierul nostru a fost 'proiectat' chiar de Evoluţie.
