Când un om de ştiinţă sau un umanist îi spune unui credincios că universul este aleatoriu, credinciosul brusc îngheaţă, se uită la umanist cu antipatie şi spune că aşa ceva nu este posibil. Sunt două motive pentru care se întâmplă asta. În primul rând, credinciosul presupune că universul este o persoană. În al doilea rând, credinciosul, la fel ca majoritatea oamenilor, nu înţelege natura hazardului.
Este clar că trebuie mai întâi să înţelegem caracterul aleatoriu pentru a deduce ceea ce alţii nu înţeleg şi pentru a ne da seama de ce ei sunt convinşi că universul nu este aleatoriu.
Asta e chiar dificil, deoarece conceptul de „aleator” este unul greu de stăpânit.
Esenţa hazardului este, la fel ca în mecanica cuantică, că „orice nu este strict interzis este obligatoriu” şi un alt fel de a spune asta este că „orice se poate întâmpla, se întâmplă”.
Avem aici o secvenţă aleatoare:
87569816470955877341084834186777087524928736844294
34720598708275659940300329169770745704807787639819
47839876842221252822283539520107508665435909441601
0802766932562533595789227730819169897360262252933
Primul cuvânt care le vine în cap oamenilor când se gândesc la ceva aleator este „dezordine”, prin care se înţelege „lipsa unui model şi a unui proiect prealabil”.
Modelele – lucrurile care sunt ordonate – cuprind în general unul dintre următoarele elemente:
- Repetiţie
- Simetrie
- „Predictibilitate”
- „Compresibilitate”, un termen tehnic care se referă la simplicitate
- Relaţie cu un context mai important
(Sunt sigur că mai sunt şi altele, dar asta nu e o listă exhaustivă, ci una de la care să plecăm)
Bănuiesc că o secvenţă „complet ordonată” nu ar mai conţine nimic în afara caracteristicilor de mai sus. Ce-ar putea fi, numai zerouri sau numai opturi? Un model special? Sau pur şi simplu toate numerele posibile aranjate în ordine? Dar – şi acesta este un gând tulburător – numerele, luate ca un întreg, trec orice test cunoscut pentru aleatoriu (de fapt, nu este aşa de surprinzător, având în vedere că luând numerele consecutiv, orice număr care poate apărea, chiar apare). Indiferent cum arată numerele, ele sigur nu sunt „complet ordonate”.
Se consideră că dezordinea are caracteristicile opuse:
- Noutate absolută (nicio repetiţie nu este permisă)
- Lipsa simetriei
- Imprevizibilitate
- Incompresibilitate (sau complexitate ridicată)
- Nicio legătură cu vreun context
O secvenţă „complet dezordonată” ar fi, bănuiesc, un haos aşa extrem încât într-o mulţime de puncte complet dezordonate nu ar exista două puncte care să fie aşezate pe o linie, sau trei puncte care să formeze un plan – acestea fiind, până la urmă, exemple are ordinii. Ei bine, iarăşi, oricum ar fi această secvenţă, nici ea nu ar fi complet dezordonată.
De fapt, toate secvenţele aleatorii, fie că sunt numere sau evenimente, au elemente cu caracteristici asociate cu ordinea şi elemente cu caracteristici asociate cu dezordinea, dar – şi aici este ideea de bază – niciuna nu este ordonată sau dezordonată în întregime. Conţine elemente ale ordinii şi ale dezordinii exact cum un electron are elemente ce ţin de particule şi de unde, dar nu este nici particulă, nici undă. Caracterul aleatoriu este ceva mai mult şi mai ciudat de atât, la fel ca electronul. Este previzibil şi imprevizibil, repetitiv şi nou, izolat şi contextual, simetric şi asimetric. Pe scurt, aşa cum am mai spus, în mediul aleatoriu tot ce se poate întâmpla se întâmplă. Caracterul aleatoriu este mai presus de ordine şi de dezordine.
Sigur că rezultatul este că nu se poate spune care parte este ordonată şi care parte dezordonată. Simplul fapt că nu s-au găsit imediat elemente ale ordinii într-o secvenţă nu înseamnă că nu există o ordine ascunsă pe-acolo, care stă la pândă. Din câte ştiu eu, aceeaşi secvenţă de cifre ar putea fi găsită într-o scriere cu suficient de multe zecimale a lui pi, sau poate de la a miliarda zecimală a rădăcinii pătrate a lui 2. De fapt, doar uitându-ne la o anumită secvenţă de cifre nu ne putem da întotdeauna seama dacă este aleatoare sau nu, dacă există vreo ordine sau dezordine intenţionată în ea (există o serie de teste statistice ce pot fi făcute, dar nici atunci nu putem fi 100% siguri).
Dar oare câtă ordine există într-o secvenţă aleatoare? Hai să ne jucăm puţin cu următoarea secvenţă aleatoare şi să încercăm să extragem toate elementele ordonate din ea.
Putem începe prin a scoate secvenţele triple (care sunt exemple de repetiţie):
875698164709558773410848341860875249287368442943472
059870827565994303003291697707457048077876398194783
987684125288353952010750866543590944160108027669325
62533595789227730819169897360262252933
Apoi pe cele duble (din nou repetiţie):
875698164709834108483418608752492873682943472059870
827565430291690745704808763981947839876841252353952
01075085435909160108027932562957893081916989736026529
Apoi palindroamele (exemple de simetrie):
875698164709834103418608752492873682972059870827430
291690745704763981947839876841252353952750854351680
27932562957893086736026529
Apoi orice grup de cifre care au ordine crescătoare sau descrescătoare (exemple de secvenţe previzibile):
164701860524923682972050827029169077047194783845539
527508543516802793229530360229
Apoi o luăm de la capăt şi combinăm rezultatele (deşi am încercat să eliminăm repetiţiile, simetriile, elementele previzibile, prin comprimarea cifrelor este posibil ca ele să fi apărut din nou):
164052402916947152750816802793
Acum avem o listă complet dezordonată, nu-i aşa? Dar de fapt este foarte ordonată şi clar nu este aleatoare – am lucrat destul de mult la ea în funcţie de anumite scopuri şi nu am permis ca unele lucruri să se întâmple – pe scurt, tot este ordonată în sensul că are o legătură cu un context mai mare! Această listă „dezordonată” este de fapt foarte ordonată şi se pare că singurul lucru pe care îl putem face cu ea este s-o aruncăm la gunoi şi s-o luăm de la capăt.
Bineînţeles, ar fi ridicol. În orice secvenţă aleatoare putem să găsim ordine, chiar în nenumărate feluri, în funcţie de cum ne uităm la ea şi de ce căutăm. Am putea, de exemplu, să începem prin a scoate numerele de case, codurile poştale, sau mai întâi palindromurile, sau multiplii de 5, sau să considerăm că toate numerele pare sunt ordonate şi toate numerele impare dezordonate şi tot aşa. În funcţie de ce avem nevoie pe moment, oamenii pot veni cu nenumărate moduri diferite de a găsi ordine, chiar şi într-o secvenţă aleatoare.
Ideea este următoarea: hazardul deja încorporează multă ordine. De fapt, are suficientă ordine pentru a-i păcăli pe oamenii neavizaţi să creadă că există mai multă „ordine” decât „dezordine”. Asta pentru că sunt atâtea feluri destul de convingătoare de a descoperi ordine într-o secvenţă aleatoare. Evident că este o iluzie. Oamenii au ajuns să discerne elemente ordonate în detrimentul celor dezordonate, să acorde atenţie ordinii şi să ignore dezordinea. Faptul că pare a fi atâta ordine într-o secvenţă aleatoare îi păcăleşte pe oameni să creadă că este mai ordonată decât „ar trebui” să fie. S-a arătat acest lucru într-un studiu de acum câţiva ani. Nişte persoane au avut de ales între o listă cu adevărat aleatoare şi o listă intenţionat dezordonată, la fel ca ultima serie din exemplul de mai sus. Li s-a cerut să aleagă lista „aleatoare”. Marea majoritate a ales lista intenţionat dezordonată! Pentru cei mai mulţi, „aleatoriu” înseamnă „complet dezordonat”, la fel ca mulţimea de puncte ce nu poate conţine nicio linie şi niciun plan.
Sursa: http://web.archive.org/web/20070818221049/www.godless.org/sci/lovegod2.html
Traducere: Andreea
Continuă să citeşti partea a 2-a: Ordine fără stăpân II - Ordinea ca persoană
Este clar că trebuie mai întâi să înţelegem caracterul aleatoriu pentru a deduce ceea ce alţii nu înţeleg şi pentru a ne da seama de ce ei sunt convinşi că universul nu este aleatoriu.
Asta e chiar dificil, deoarece conceptul de „aleator” este unul greu de stăpânit.
Esenţa hazardului este, la fel ca în mecanica cuantică, că „orice nu este strict interzis este obligatoriu” şi un alt fel de a spune asta este că „orice se poate întâmpla, se întâmplă”.
Avem aici o secvenţă aleatoare:
87569816470955877341084834186777087524928736844294
34720598708275659940300329169770745704807787639819
47839876842221252822283539520107508665435909441601
0802766932562533595789227730819169897360262252933
Primul cuvânt care le vine în cap oamenilor când se gândesc la ceva aleator este „dezordine”, prin care se înţelege „lipsa unui model şi a unui proiect prealabil”.
Modelele – lucrurile care sunt ordonate – cuprind în general unul dintre următoarele elemente:
- Repetiţie
- Simetrie
- „Predictibilitate”
- „Compresibilitate”, un termen tehnic care se referă la simplicitate
- Relaţie cu un context mai important
(Sunt sigur că mai sunt şi altele, dar asta nu e o listă exhaustivă, ci una de la care să plecăm)
Bănuiesc că o secvenţă „complet ordonată” nu ar mai conţine nimic în afara caracteristicilor de mai sus. Ce-ar putea fi, numai zerouri sau numai opturi? Un model special? Sau pur şi simplu toate numerele posibile aranjate în ordine? Dar – şi acesta este un gând tulburător – numerele, luate ca un întreg, trec orice test cunoscut pentru aleatoriu (de fapt, nu este aşa de surprinzător, având în vedere că luând numerele consecutiv, orice număr care poate apărea, chiar apare). Indiferent cum arată numerele, ele sigur nu sunt „complet ordonate”.
Se consideră că dezordinea are caracteristicile opuse:
- Noutate absolută (nicio repetiţie nu este permisă)
- Lipsa simetriei
- Imprevizibilitate
- Incompresibilitate (sau complexitate ridicată)
- Nicio legătură cu vreun context
O secvenţă „complet dezordonată” ar fi, bănuiesc, un haos aşa extrem încât într-o mulţime de puncte complet dezordonate nu ar exista două puncte care să fie aşezate pe o linie, sau trei puncte care să formeze un plan – acestea fiind, până la urmă, exemple are ordinii. Ei bine, iarăşi, oricum ar fi această secvenţă, nici ea nu ar fi complet dezordonată.
De fapt, toate secvenţele aleatorii, fie că sunt numere sau evenimente, au elemente cu caracteristici asociate cu ordinea şi elemente cu caracteristici asociate cu dezordinea, dar – şi aici este ideea de bază – niciuna nu este ordonată sau dezordonată în întregime. Conţine elemente ale ordinii şi ale dezordinii exact cum un electron are elemente ce ţin de particule şi de unde, dar nu este nici particulă, nici undă. Caracterul aleatoriu este ceva mai mult şi mai ciudat de atât, la fel ca electronul. Este previzibil şi imprevizibil, repetitiv şi nou, izolat şi contextual, simetric şi asimetric. Pe scurt, aşa cum am mai spus, în mediul aleatoriu tot ce se poate întâmpla se întâmplă. Caracterul aleatoriu este mai presus de ordine şi de dezordine.
Sigur că rezultatul este că nu se poate spune care parte este ordonată şi care parte dezordonată. Simplul fapt că nu s-au găsit imediat elemente ale ordinii într-o secvenţă nu înseamnă că nu există o ordine ascunsă pe-acolo, care stă la pândă. Din câte ştiu eu, aceeaşi secvenţă de cifre ar putea fi găsită într-o scriere cu suficient de multe zecimale a lui pi, sau poate de la a miliarda zecimală a rădăcinii pătrate a lui 2. De fapt, doar uitându-ne la o anumită secvenţă de cifre nu ne putem da întotdeauna seama dacă este aleatoare sau nu, dacă există vreo ordine sau dezordine intenţionată în ea (există o serie de teste statistice ce pot fi făcute, dar nici atunci nu putem fi 100% siguri).
Dar oare câtă ordine există într-o secvenţă aleatoare? Hai să ne jucăm puţin cu următoarea secvenţă aleatoare şi să încercăm să extragem toate elementele ordonate din ea.
Putem începe prin a scoate secvenţele triple (care sunt exemple de repetiţie):
875698164709558773410848341860875249287368442943472
059870827565994303003291697707457048077876398194783
987684125288353952010750866543590944160108027669325
62533595789227730819169897360262252933
Apoi pe cele duble (din nou repetiţie):
875698164709834108483418608752492873682943472059870
827565430291690745704808763981947839876841252353952
01075085435909160108027932562957893081916989736026529
Apoi palindroamele (exemple de simetrie):
875698164709834103418608752492873682972059870827430
291690745704763981947839876841252353952750854351680
27932562957893086736026529
Apoi orice grup de cifre care au ordine crescătoare sau descrescătoare (exemple de secvenţe previzibile):
164701860524923682972050827029169077047194783845539
527508543516802793229530360229
Apoi o luăm de la capăt şi combinăm rezultatele (deşi am încercat să eliminăm repetiţiile, simetriile, elementele previzibile, prin comprimarea cifrelor este posibil ca ele să fi apărut din nou):
164052402916947152750816802793
Acum avem o listă complet dezordonată, nu-i aşa? Dar de fapt este foarte ordonată şi clar nu este aleatoare – am lucrat destul de mult la ea în funcţie de anumite scopuri şi nu am permis ca unele lucruri să se întâmple – pe scurt, tot este ordonată în sensul că are o legătură cu un context mai mare! Această listă „dezordonată” este de fapt foarte ordonată şi se pare că singurul lucru pe care îl putem face cu ea este s-o aruncăm la gunoi şi s-o luăm de la capăt.
Bineînţeles, ar fi ridicol. În orice secvenţă aleatoare putem să găsim ordine, chiar în nenumărate feluri, în funcţie de cum ne uităm la ea şi de ce căutăm. Am putea, de exemplu, să începem prin a scoate numerele de case, codurile poştale, sau mai întâi palindromurile, sau multiplii de 5, sau să considerăm că toate numerele pare sunt ordonate şi toate numerele impare dezordonate şi tot aşa. În funcţie de ce avem nevoie pe moment, oamenii pot veni cu nenumărate moduri diferite de a găsi ordine, chiar şi într-o secvenţă aleatoare.
Ideea este următoarea: hazardul deja încorporează multă ordine. De fapt, are suficientă ordine pentru a-i păcăli pe oamenii neavizaţi să creadă că există mai multă „ordine” decât „dezordine”. Asta pentru că sunt atâtea feluri destul de convingătoare de a descoperi ordine într-o secvenţă aleatoare. Evident că este o iluzie. Oamenii au ajuns să discerne elemente ordonate în detrimentul celor dezordonate, să acorde atenţie ordinii şi să ignore dezordinea. Faptul că pare a fi atâta ordine într-o secvenţă aleatoare îi păcăleşte pe oameni să creadă că este mai ordonată decât „ar trebui” să fie. S-a arătat acest lucru într-un studiu de acum câţiva ani. Nişte persoane au avut de ales între o listă cu adevărat aleatoare şi o listă intenţionat dezordonată, la fel ca ultima serie din exemplul de mai sus. Li s-a cerut să aleagă lista „aleatoare”. Marea majoritate a ales lista intenţionat dezordonată! Pentru cei mai mulţi, „aleatoriu” înseamnă „complet dezordonat”, la fel ca mulţimea de puncte ce nu poate conţine nicio linie şi niciun plan.
Sursa: http://web.archive.org/web/20070818221049/www.godless.org/sci/lovegod2.html
Traducere: Andreea
Continuă să citeşti partea a 2-a: Ordine fără stăpân II - Ordinea ca persoană
