Habotnicia și despotismul în familie

Motto,
Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide.
– Matei 10:21

Cauzele religiozității și a lipsei acesteia
Creștinismul vede omul ca fiind exclusiv produsul societății. În viziunea creștină nu există predispoziții particulare cu care te naști, iar apartenența la o religie este rezultatul „creșterii creștinești” sau al revelației divine. De aici ideea că dacă te-ai născut într-o „familie creștină” sau într-un „popor creștin” automat ești creștin.

Mare parte din creștini sunt miserupiști (creștini de Crăciun și Paște) și o parte sunt habotnici. Există totuși și oameni care pur și simplu nu pot să fie religioși, creierul lor revoltându-se în fața contradicțiilor religiei. Nu pot să creadă și nu pot să se mintă pe sine.

Bunăvoința religioasă
Teoretic religia promovează „comportament civilizat” față de aproape, iar majoritatea religioșilor nu au o problemă cu cei de alte religii. Asta pentru că majoritatea religioșilor sunt miserupiști care nu dau mare importanță religiei și acesta este un lucru bun.
Habotnicismul însă limitează toată bunăvoința religioasă la cei din același grup și orice abatere este privită ca o trădare. Mai ales în sânul familiei.

Familia bigotă – familia degenerată
Astfel habotnicia, adică înfocarea religioasă, transformă familia într-o ideologie a despotismului, în numele fricii. Dacă un membru al familiei este nereligios acesta trebuie să se ascundă, în caz contrar consecințele fiind dintre cele mai drastice. Sub habotnicism, „celula de bază a societății” devine casa Big Brother sau o cameră de tortură psihică.

Veți vedea în exemplele de la finalul postării că pentru un habotnic este mai acceptabil ca copilul său să fie bețiv pierde-vară decât să fie academician ateu.
Aceasta este o realitate și nu ai cum să nu simți empatie față de toți oamenii normali la cap care au fost victimele abuzului psihic în cadrul relației cu niște dereglați (părinți, soți, frați, socri).
Pe Facebook, Atei & Agnostici Romani, săptămânal apare câte o poveste horror despre viața de familie alături de bigoți.

Bisericile – instituții complice
Este o realitate atât de comună încât nu poate să-ți scape că nicio biserică în toată istoria creștinismului n-a zis vreodată „dacă ai un ateu în familie nu-ți bate joc de el, încearcă să îl înțelegi!”. De ce ar face asta? Habotnicii sunt securiștii sufletului. Popii doar turuie în continuare despre măreția familiei creștine, fix cum l-au ridicat în slăvi pe Stalin.

Comparați cele două categorii,

I. Familia rațională

My Christian mother just discovered my copy of The God Delusion…
…and said she doubts her beliefs every Sunday after church and would very much like to borrow it.

I love my mother.

II. Familii habotnice

At 17, I told my ultra-religious parents I was an atheist. Their response?
They told me that god would send them to hell with me for raising a child (me) who turned his eyes away from God. I told them I was an atheist just before going to bed. My step-mother played hymnals on our piano all night and sobbed. I sobbed too alone in my room unable to sleep. I didn’t cry because I was afraid of god’s wrath, but I felt bad for hurting them so deeply. For months afterwards, at dinner, they would read a verse to me from scripture about the punishment for turning away from god. The guilt was crushing. While I knew they loved me, I know that, even today, that they’ve never forgiven me for being an atheist. After they “gave up” on me, I explained that I loved them too much to lie about who I am. They still pray for me. I’m still an atheist. Thanks for listening (reading).

My father recently told me that he might as well kill himself because he has failed as a parent
He didn’t say this because one of my siblings is a felon, or because two of my siblings had children at the age of 16. He didn’t say this because 3 of his 6 children married too young and later got divorced. My father said this because I don’t accept his religion. He once told me that he was proud of me when I earned an athletic scholarship for college and later became the first and only in my family to graduate. He once said that he was proud of me when I married an amazing woman. He once told me that he was proud of me when I earned a doctorate in neuroscience. Collectively, however, in his eyes I am a failure to such a degree that he would contemplate suicide. Is this rational? Not by any means. This is a product of religion. The more I think about it, the more I realize that religion/faith in the supernatural is like a virus. It infects our brains and reorganizes the neural connectivity that would normally grant us the capacity to reason. It is contagious and deadly but as a scientist I hope to one day find a cure.

habotnicia-si-despotismul

The words on the paper she wrote me said, “We are all god’s children and when you chose not to be, you stopped being my child.”

Comments are closed.