Istorie – Ceaușescu, produsul unei familii creștine

De ținut minte,

I. Cauza
Lixandra, mama sa, era cunoscută în sat ca femeie foarte credincioasă. Pe Nicolae, ca pe toţi ceilalţi copii şi nepoţi ai săi, l-a dus frecvent la biserică. De altfel, şcolarul Nicolae Ceauşescu avea nota maximă la religie.
Mama lui Nicolae Ceauşescu a fost Alexandrina (născută Lixandra Militaru) care provenea din familia unui ofiţer din oastea lui Tudor Vladimirescu. Fiind o femeie foarte religioasă, după moartea ei (nascuta 1888 decedat iulie 1977), Nicolae Ceauşescu, care era ateu, a ordonat construirea unei biserici în Scorniceşti în memoria ei.

II. Efectul
Şi-a înmormântat tatăl creştineşte
Nicolae Ceauşescu admite ca tatăl său, Andruţă, să fie înmormântat după tradiţia creştină. Momentul este relatat de către Mihaela Moraru-Ceauşescu, fiica lui Marin Ceauşescu, unul dintre fraţii preşedintelui comunist. Ea rememorează, în cartea „Nu regret, nu mă jelesc, nu plâng”, cele văzute la înmormântarea lui Andruţă Ceauşescu, trecut la cele veşnice în 1969. „Era pur şi simplu copleşit de durere şi de deznădejde (n.r., Nicolae Ceauşescu). Umbla cumva rătăcit şi îndurerat prin cele două odăiţe din casa părintească (…) Acceptase «înmormântarea cu popi» de dragul bunicii, Lixandra, dar cu maximum doi”, scrie Mihaela Moraru-Ceauşescu.

OUĂ ROŞII LA CEAUŞEŞTI.
Chiar şi în familia lui Nicolae Ceauşescu se menţinea rînduiala sărbătorii de Paşte. Suzana Andreiaş, fostă administratoră a reşedinţelor lui Ceauşescu din Bucureşti şi Snagov, povesteşte în volumul de convorbiri cu Maria Dobrescu “scena” unei sărbători de Paşte a “familiei prezidenţiale”: “Să ştiţi că ţineau sărbătorile astea, Paştele, Crăciunul. Mîncau ce mînca toată lumea: carne de miel, ouă roşii, cozonac. Să ştiţi, la ei în casă se făceau întotdeauna ouă roşii. V-am mai spus eu că odată n-am făcut cozonac de Paşti pentru ei. Pentru mine făcusem, dar pentru ei nu. Şi în ziua aceea, de Paşte, au venit la Snagov. Ouă roşii făcusem şi pentru ei, şi pentru mine. În casă era cozonac de la Sector (Gospodăria de Partid, n.n.), frumos, aranjat pe tavă. «De unde este cozonacul ăsta?», mă întreabă tovarăşul. De la Sector, îi spun. «Tu n-ai făcut?». N-am făcut! Mi-a fost ruşine să-i spun că pentru mine am făcut şi pentru ei nu. «Uite, noi mergem să ne plimbăm şi tu ne faci cozonac pînă ne întoarcem!». În două ore am făcut cozonac acolo, în vilă, în cuptor. I-au pus în maşină şi i-au luat cu tot cu tăvi la Bucureşti. A treia zi de Paşte, cînd am ajuns la Bucureşti, am mai văzut doar unul în bucătărie. Şi o întreb pe fată din casă: Olimpia, cine a mîncat, mă, cozonacii ăia? «Dumnealor au mîncat», a zis fata. Lui îi plăcea cozonacul simplu, numai cu stafide”.

Zoia Ceauşescu ţinea post
De Paşti şi de Crăciun, în familia lui Nicolae Ceauşescu erau nelipsite preparatele culinare specifice acestor sărbători. Mai mult, apropiaţii copiilor familiei Ceauşescu susţin că Zoia era o fire foarte religioasă şi că ţinea toate posturile de peste an, rânduite de Biserică.

O altă mărturie în legătură cu modul în care Elena şi Nicolae Ceauşescu înţelegeau să se raporteze la tradiţie vine de la Suzana Andreiaş, fost administrator al reşedinţelor prezidenţiale din Bucureşti şi Snagov. Ea relatează următorul episod, în volumul de convorbiri cu Maria Dobrescu („La curtea lui Ceauşescu”): „Să ştiţi că ţineau sărbătorile astea, Paştele, Crăciunul. Mâncau ce mânca toată lumea: carne de miel, ouă roşii, cozonac. Să ştiţi, la ei în casă se făceau întotdeauna ouă roşii.”

Suzana Andreiaş povesteşte cum odată n-a făcut cozonac de Paşti pentru familia Ceauşescu. „Pentru mine făcusem, dar pentru ei nu. Şi în ziua aceea, de Paşti, au venit la Snagov. Ouă roşii făcusem şi pentru ei, şi pentru mine. În casă era cozonac de la Sector (Gospodăria de Partid, n.n.), frumos aranjat pe tavă. «De unde este cozonacul ăsta?», mă întreabă tovarăşul. De la Sector, îi spun. «Tu n-ai făcut?». N-am făcut! Mi-a fost ruşine să-i spun că pentru mine am făcut şi pentru ei nu.

«Uite, noi mergem să ne plimbăm şi tu ne faci cozonac până ne întoarcem!». În două ore am făcut cozonac acolo, în vilă, în cuptor. I-au pus în maşină şi i-au luat cu tot cu tăvi la Bucureşti. A treia zi de Paşte, când am ajuns la Bucureşti, am mai văzut doar unul în bucătărie. Şi o întreb pe fata din casă: Olimpia, cine a mâncat, mă, cozonacii ăia? «Dumnealor au mâncat», a zis fata. Lui îi plăcea cozonacul simplu, numai cu stafide”, îşi aminteşte Suzana Andreiaş.

Istorie – Cum celebra elita Partidului Comunist sărbătorile Creștine

Cultură generală!
SECURIŞTI LA MĂNĂSTIRE!
În volumul de interviuri “Ochii şi urechile poporului”, realizat de Viorel Patrichi cu Nicolae Pleşiţă, fostul şef al Direcţiei de Informaţii Externe povesteşte că şi generalii de Securitate se duceau de Paşte la mănăstiri: “Am avut o aplicaţie în Moldova cu Securitatea şi Armata. Eram adjunctul ministrului de Interne. Dupe terminarea aplicaţiei ne-am retras spre Iaşi, la Mănăstirea Cetăţuia. Tot era Paştele. Ne-a invitat stareţul Mitrofan. Comunişti, generali, dar am fost crescuţi creştineşte. Stăteam la masă în foişor. Vase pline cu ouă roşii încondeiate. Îl întreb pe Mitrofan dacă nu le stricăm rostul. «Aţi sesizat bine. A venit ÎPS Teoctist». Pe atunci era mitropolit. «Noi stăm la masă şi el pe de lături? Vă rog să-l invitaţi cu noi, el e şef aici». Cica, soţia mea, era singura femeie acolo, şi Mitrofan îi oferise jilţul oficial din capul mesei. Cînd a venit Teoctist, noi ne-am repliat. «Nu, doamnă, staţi acolo şi eu mă voi aşeza alături». Ajungem la ouă. Primii au ciocnit soţia mea cu Teoctist. «Daţi dvs., doamnă». «Ba nu. Eu ţin şi dvs. daţi», l-a corectat ea. «Bun, dar cum zicem?». «Cum se zice, Înalt Preasfinţite!». «Bun. Hristos a Înviat!». «Adevărat a Înviat, Înalt Presfinţite!». «Ei, aşa da!». A pupat-o Teoctist şi a început să-i explice cum s-a întîmplat cu Învierea. A fost foarte frumos. Eram vreo cinci generali”.

OUĂ ROŞII LA CEAUŞEŞTI.
Chiar şi în familia lui Nicolae Ceauşescu se menţinea rînduiala sărbătorii de Paşte. Suzana Andreiaş, fostă administratoră a reşedinţelor lui Ceauşescu din Bucureşti şi Snagov, povesteşte în volumul de convorbiri cu Maria Dobrescu “scena” unei sărbători de Paşte a “familiei prezidenţiale”: “Să ştiţi că ţineau sărbătorile astea, Paştele, Crăciunul. Mîncau ce mînca toată lumea: carne de miel, ouă roşii, cozonac. Să ştiţi, la ei în casă se făceau întotdeauna ouă roşii. V-am mai spus eu că odată n-am făcut cozonac de Paşti pentru ei. Pentru mine făcusem, dar pentru ei nu. Şi în ziua aceea, de Paşte, au venit la Snagov. Ouă roşii făcusem şi pentru ei, şi pentru mine. În casă era cozonac de la Sector (Gospodăria de Partid, n.n.), frumos, aranjat pe tavă. «De unde este cozonacul ăsta?», mă întreabă tovarăşul. De la Sector, îi spun. «Tu n-ai făcut?». N-am făcut! Mi-a fost ruşine să-i spun că pentru mine am făcut şi pentru ei nu. «Uite, noi mergem să ne plimbăm şi tu ne faci cozonac pînă ne întoarcem!». În două ore am făcut cozonac acolo, în vilă, în cuptor. I-au pus în maşină şi i-au luat cu tot cu tăvi la Bucureşti. A treia zi de Paşte, cînd am ajuns la Bucureşti, am mai văzut doar unul în bucătărie. Şi o întreb pe fată din casă: Olimpia, cine a mîncat, mă, cozonacii ăia? «Dumnealor au mîncat», a zis fata. Lui îi plăcea cozonacul simplu, numai cu stafide”.

Zoia Ceauşescu ţinea post
De Paşti şi de Crăciun, în familia lui Nicolae Ceauşescu erau nelipsite preparatele culinare specifice acestor sărbători. Mai mult, apropiaţii copiilor familiei Ceauşescu susţin că Zoia era o fire foarte religioasă şi că ţinea toate posturile de peste an, rânduite de Biserică.

O altă mărturie în legătură cu modul în care Elena şi Nicolae Ceauşescu înţelegeau să se raporteze la tradiţie vine de la Suzana Andreiaş, fost administrator al reşedinţelor prezidenţiale din Bucureşti şi Snagov. Ea relatează următorul episod, în volumul de convorbiri cu Maria Dobrescu („La curtea lui Ceauşescu”): „Să ştiţi că ţineau sărbătorile astea, Paştele, Crăciunul. Mâncau ce mânca toată lumea: carne de miel, ouă roşii, cozonac. Să ştiţi, la ei în casă se făceau întotdeauna ouă roşii.”

Suzana Andreiaş povesteşte cum odată n-a făcut cozonac de Paşti pentru familia Ceauşescu. „Pentru mine făcusem, dar pentru ei nu. Şi în ziua aceea, de Paşti, au venit la Snagov. Ouă roşii făcusem şi pentru ei, şi pentru mine. În casă era cozonac de la Sector (Gospodăria de Partid, n.n.), frumos aranjat pe tavă. «De unde este cozonacul ăsta?», mă întreabă tovarăşul. De la Sector, îi spun. «Tu n-ai făcut?». N-am făcut! Mi-a fost ruşine să-i spun că pentru mine am făcut şi pentru ei nu.

«Uite, noi mergem să ne plimbăm şi tu ne faci cozonac până ne întoarcem!». În două ore am făcut cozonac acolo, în vilă, în cuptor. I-au pus în maşină şi i-au luat cu tot cu tăvi la Bucureşti. A treia zi de Paşte, când am ajuns la Bucureşti, am mai văzut doar unul în bucătărie. Şi o întreb pe fata din casă: Olimpia, cine a mâncat, mă, cozonacii ăia? «Dumnealor au mâncat», a zis fata. Lui îi plăcea cozonacul simplu, numai cu stafide”, îşi aminteşte Suzana Andreiaş.

Habotnicia și despotismul în familie

Motto,
Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide.
– Matei 10:21

Cauzele religiozității și a lipsei acesteia
Creștinismul vede omul ca fiind exclusiv produsul societății. În viziunea creștină nu există predispoziții particulare cu care te naști, iar apartenența la o religie este rezultatul „creșterii creștinești” sau al revelației divine. De aici ideea că dacă te-ai născut într-o „familie creștină” sau într-un „popor creștin” automat ești creștin.

Mare parte din creștini sunt miserupiști (creștini de Crăciun și Paște) și o parte sunt habotnici. Există totuși și oameni care pur și simplu nu pot să fie religioși, creierul lor revoltându-se în fața contradicțiilor religiei. Nu pot să creadă și nu pot să se mintă pe sine.

Bunăvoința religioasă
Teoretic religia promovează „comportament civilizat” față de aproape, iar majoritatea religioșilor nu au o problemă cu cei de alte religii. Asta pentru că majoritatea religioșilor sunt miserupiști care nu dau mare importanță religiei și acesta este un lucru bun.
Habotnicismul însă limitează toată bunăvoința religioasă la cei din același grup și orice abatere este privită ca o trădare. Mai ales în sânul familiei.

Familia bigotă – familia degenerată
Astfel habotnicia, adică înfocarea religioasă, transformă familia într-o ideologie a despotismului, în numele fricii. Dacă un membru al familiei este nereligios acesta trebuie să se ascundă, în caz contrar consecințele fiind dintre cele mai drastice. Sub habotnicism, „celula de bază a societății” devine casa Big Brother sau o cameră de tortură psihică.

Veți vedea în exemplele de la finalul postării că pentru un habotnic este mai acceptabil ca copilul său să fie bețiv pierde-vară decât să fie academician ateu.
Aceasta este o realitate și nu ai cum să nu simți empatie față de toți oamenii normali la cap care au fost victimele abuzului psihic în cadrul relației cu niște dereglați (părinți, soți, frați, socri).
Pe Facebook, Atei & Agnostici Romani, săptămânal apare câte o poveste horror despre viața de familie alături de bigoți.

Bisericile – instituții complice
Este o realitate atât de comună încât nu poate să-ți scape că nicio biserică în toată istoria creștinismului n-a zis vreodată „dacă ai un ateu în familie nu-ți bate joc de el, încearcă să îl înțelegi!”. De ce ar face asta? Habotnicii sunt securiștii sufletului. Popii doar turuie în continuare despre măreția familiei creștine, fix cum l-au ridicat în slăvi pe Stalin.

Comparați cele două categorii,

I. Familia rațională

My Christian mother just discovered my copy of The God Delusion…
…and said she doubts her beliefs every Sunday after church and would very much like to borrow it.

I love my mother.

II. Familii habotnice

At 17, I told my ultra-religious parents I was an atheist. Their response?
They told me that god would send them to hell with me for raising a child (me) who turned his eyes away from God. I told them I was an atheist just before going to bed. My step-mother played hymnals on our piano all night and sobbed. I sobbed too alone in my room unable to sleep. I didn’t cry because I was afraid of god’s wrath, but I felt bad for hurting them so deeply. For months afterwards, at dinner, they would read a verse to me from scripture about the punishment for turning away from god. The guilt was crushing. While I knew they loved me, I know that, even today, that they’ve never forgiven me for being an atheist. After they “gave up” on me, I explained that I loved them too much to lie about who I am. They still pray for me. I’m still an atheist. Thanks for listening (reading).

My father recently told me that he might as well kill himself because he has failed as a parent
He didn’t say this because one of my siblings is a felon, or because two of my siblings had children at the age of 16. He didn’t say this because 3 of his 6 children married too young and later got divorced. My father said this because I don’t accept his religion. He once told me that he was proud of me when I earned an athletic scholarship for college and later became the first and only in my family to graduate. He once said that he was proud of me when I married an amazing woman. He once told me that he was proud of me when I earned a doctorate in neuroscience. Collectively, however, in his eyes I am a failure to such a degree that he would contemplate suicide. Is this rational? Not by any means. This is a product of religion. The more I think about it, the more I realize that religion/faith in the supernatural is like a virus. It infects our brains and reorganizes the neural connectivity that would normally grant us the capacity to reason. It is contagious and deadly but as a scientist I hope to one day find a cure.

habotnicia-si-despotismul

The words on the paper she wrote me said, “We are all god’s children and when you chose not to be, you stopped being my child.”